|
Clasele unu la patru au fost primul contact cu cartea. Erau vremuri grele si se vedea de la o posta ca eram diferiti, prin ceea ce fiecare dintre noi reprezentam ca fiinte, unii bruneti, altii sateni, unii mai inalti, altii mai scunzi. Nu asta era problema, ci diferentele ca pozitia din clasa, pozitie data din arportul invatatorului cu parintii copiilor. Una este ca invatatorul sa fie poftit la masa sau sa i se faca haine si cu totul altfel sta elevul care nu are parinti cu astfel de abordari. caci premiul intai nu se obtine prin ce-l duce bibilica pe copil ci in primul rand prin cine este si ce face taticul sau mamica elevului.
Nu am a ma lauda cu invatatori buni,pentru ca nu au fost asa. Prea putine am avut a invata de la ei si nedreptatile la care am fost supus sau am fost martor, m-au indepartat de ei, facandu-ma sa-i urasc.
Invatatoarea Ivanescu A. era mai in varsta si se dovedise ca se pourta cu noi ca o mama. Numai ca n-a stat decat un trimestru si a plecat de nu am mai auzit nimic despre ea. Atunci vremurile erau tulburi si oamenii dispareau in ceata si se auzea numai ca i-a luat duba si sunt la stuf sau mai rau, s-au aruncat in cap dentr-o cladire mai inalta, in orasul Pitesti nefiind prea multe cladiri cu trei etaje...
Ivatatoarea Cecilia M. era o femeie inalta, cu cap cam mic dar care avea un ghiul cu o piatra imensa. Purta manichiura cu unghii foarte lungi ceea ce arata ca nici nu spala rufe la copaie si nici nu gatea la resou. Era o lady.
Invatatoarea Draghia M. s-a remarcat prin faptul ca ne-a cerut cate doi lei sa cumpere niste caiete speciale si a disparut cu banii, lucru ce acum este asa de obisnuit in scoli...
Invatatorul C. Popescu era un barbat despre acre mult mai tarziu am aflat ca fugise de armata de frica, dar ne povestea el noua nonsalant cum facuse razboiul. Gurile rele ziceau ca chiar era un dezertor sau cam asa ceva.
Si Draghia si Popescu au inlocuit-o pe Cecilia M. cat a stat in concediu de maternitate. Dupa aceea a revenit si a stat cu noi pana s-a terminat si clasa a patra.
Invatam eu ce invatam, asa cum credeam eu dar obtineam niste note care se vedea de la o posta ca erau diferite de notele altor copii, adica mai mici. Faceam la tabla o rezolvare, eu primeam cu un punct mai putin decat C.P. fiu de popa sau decat S.D., fiu de croitor sau de P.R. fiu de director. Chiar in cazul lui P.B. care era chiar bata, dar cu tata sef de cadre la partid pe regiune, pentru acelasi lucru, el primea un punct mai mult, desi solutia lui de la o posta nu era buna. Asa ca in primele clase, un premiu trei sau o mentiune era tot ce obtineam, eu stiind ca meritam mai mult, dar nu sufeream ca aveam preocuparea de a merge la rau sau de a ma da cu sania sau de a merge sa mananc cirese, nu sa fur, ci sa mananc cirese din ciresul unui vecin care ma chema pentru asta.
Trebuie sa descriu o scena care mi s-a intiparit in minte. Eram in clasa a patra si colegul meu Ionel D. a intarzaiat. Doamna invatatoare cecilia M. l-a intrebat cand a aparut pe la 10,30 in clasa de ce a intarzaiat. El i-a zis ceva despre un spital, despre o operatie. Invatatoarea, pe care eu o stiam ca este rea, l-a apostrofat si i-a aplicat doua palme peste fara. Una cu fata si unghiile i-au razuit obrazul si alta cu dosul palmei si piatra de la inel i-a facut o rana adanca pe celalalt obraz. Intamplarea a facut ca in timpul operatiei, Ionel D. sa moara. Era primavara si toti colegii am mers in padure si am cules viorele si cocarai, iar cand am ajuns la sicriul fostului nostru coleg mare a fost socul sa vad pe fata lui Ionel D. acele rani urate, semn al nemerniciei unei femei care avea si ea acasa o fiica mititica. N-am uitat si n-am sa uit acele imagini niciodata si orice intersectie am avut cu Cecilia M. i-am platit cu varf si indesat.
S-a intamplat ca o colega, Mioara D. a reclamat ca i-a disparut ascutitoarea, obiect rar in acele vremuri. Invatatoarea si-a si imaginat un hot, care nu avea cum sa nu fie decat unul dintre baietii vecini cu Mioara D. Drept care ne-a scos la tabla, ne-a aliniat. vazand probabil ca eu am rosit, mia aplicat cateva palme, in ritmul unui tangou argentinian ca se auzeau plescaiturile extrem de ritmat. Intre timp, colegul Suba ionel, s-a ridicat si i-a zis invatatoarei ca ascutitoarea se vede sub stinghia bancii, de unde isi tin picioarele sprijinite elevii. ne-a trecut la loc dar nu am observat nicio atitudine a invatatoarei in legatura cu ce-mi facuse mie, eu stiind de acasa ca e mare-mare rusine sa furi, caci ni o mie de ape nu te spala pentru o asemenea fapta. Am urat-o si pentru fapta asta rea pe invatatoare si daca as fi avut o putere as fi dus-o la esafod sau as fi trimis sa fie arsa pe rug ca in Evul Mediu, eu fiind calaul ei, pentru ca ceea ce mi-a facut mie este fara iertare in zece vieti.
Clasele cinci la sapte au insemnat trecerea la un alt stil de lucru. deja intrau la clasa profesori diferiti, pentru fiecare materie. Am avut norocul ca sa am si unii profesori buni. La istorie era profesoara Catut, o doamna care cu siguranta era altceva decat o banala profesoara de scoala de mahala. Cu siguranta fusese ceva la viata ei. Se vedea dupa cum se purta, dupa cum se imbraca si mai ales dupa cum prezenta lectiile. Stia cu mult mai mult decat arata si uneori intra in detalii fantastice, dezvoltandu-ne imaginatia, mai ales cu talentul sau de a descrie luptele cavalerilor sau luptele din razboaiele grecesti. Si la fizica si matematica era profesoara Trocan, cam de la tara ca imbracaminte dar stia sa spuna cele mai complicate lucruri intr-o forma extrem de simpla. de la ea am deprins ce si cum cu geometria in spatiu, am vazut cum se fac desenele cu rigla si compasul si cu echerul caci venea cu niste instrumente imense si lucra pe intelesul nostru.
Atunci nu se memora atat de mult ca acum. Invatamantul rusesc era aplecat mai spre practica si lucruri mai simple. Acum oamenii cand nu inteleg ceva, prezinta dar inainte memoreaza si fac pe grozavii expunand lucruri pe care nu le-au inteles nici in ruptul capului.
Diriginta noastra era Viorica N., proaspata absolventa a Universitatii Lomonosov. Era tanara si avea placerea de a ne invata niste lucruri frumoase. mergeam in excursii, ne arata lucruri practice si incepusem sa o pretuim. Nu a durat mult, pentru ca fiica de procuror fiind, a transferat-o la liceul de fete din oras, sa fie mai aproape de casa, familia ei avand un apartament chiar peste drum de Teatrul Al. davila. Cu domnisoara N. am mers in padure la cules de carabusi si ea ne-a aratat care este diferenta dintre frunza de stejar si frunza de fag.
cand eram in clasa a sasea s-a inaugurat caminul Cultural din gavana, prima constructie din gandirea lui Ceausescu pentru ca el inainte de orice a fost deputat de Pitesti si mai mult, a fost deputat in MAN al zonei unde si scoala noastra era parte. Acel camin cultural avea multe activitati. Se organizau spectacole mari ale Filarmonicii george Enescu cu orchestra barbulautaru, veneau acolo cantareti mari de la radio precum: Maria lataretu, maria Tanase, Ioana Radu, Angela Moldovan, Ileana Constantinescu, Rodica Bujor si barbati precum Emil gavris, Ion Luican, Dan Moisescu, Felician Farcasu, Ion Cristoreanu. Dirijor a fost Ionel Budisteanu. De la Doina Argesului dirijor era vecinul nostru Alexandru Busuioc, iar solisti erau Florea Netcu la fluier, fratii Mihalcea zisi Ciontica si soliste erau Ana Ispas si Tita barbulescu, ea fiind si acum prezenta pe scena desi are o varsta. Nu erau suse ca acum, ci lucruri serioase. Toti circulau fie cu autobuze destul de vechi, fie cu autocamioane cu prelata. cand opreau sa-l ia pe dirijorul Busuioc si pe taica-sau, Busuioc al batran care era violonist de clasa, artistii isi vorbeau cu dumneata. Asa am auzit-o pe Ioana radu adresandu-i-se Mariei Lataretu. Erau spectacole de zile mari cu 3 lei biletul si 1 leu pentru elevi. Imi aduc aminte de o gluma zisa de prezentator:
Alexandru Busuioc
N-a luat prima deloc.
Si n-ar fi o crima,
Dac-ar lua si el o prima...
Dirijorul avea un baiat, Cristu, care aparea si el pe afise cantand la fluier. Pacat ca acest dirijor extrem de talentat a murit tanar si orchestra lui si-a pierdut dupa aceea din stralucire. talal lui, Constantin Busuioc, violonistul a compus Sarba de la Gavana, iar dupa multi ani am reascultat-o sub o alta denumire, a altui violonist de aiurea.
Mersul la spectacole la Caminul cultural e de domeniul trecutului, caminul cultural a cazut in desuetitudine devenind cinematograful Lumina, prima constructie a lui Ceausescu, fiind undeva in uitare acum.
La cules de prume.
Cercul de desen de la casa pionieriilor de pe 1 Mai unde am invatat multe de la domnisoara Bumburici.
Profesorii
Compunerea Drum de tara dupa un tablou de Andreescu cu care am luat nota cinci.
Druja Ovidiu.
Mersul pe bicicleta la Bascov.
Erau la radio, pe programul intai emisiuni pe care le ascultam, cu placere si cu interes. Dimineata, la sapte fara un sfert, emisiunea Buna dimineata copii! o avea pe actrita Silvia Chicos, cu vocea ei de copil, care prezenta noutati, mici intamplari si-l avea si pe Tic Pitic, postasul. El citea scrisori ale pionierilor despre viata din scoli. Asa s-a facut ca mi-a venit si mie ideea de a-i scrie lui Tic-Pitic sa prezint ce faceam in clasa, fie la strans fier vechi, fie la serbari, fie la fotbalul de pe deal, fie la mersul in padure sa recunoastem ciuperci si arbori. Scrisorile mele nu stiu daca au fost citite toate, dar stiu ca uneori mi-am auzit numele si eram tare mandru de asta pentru ca stiam ca si alti copii din clasa asculta emisiunea.
Tot la radio, erau emisiunile Vorbeste Moscova si Invatati limba rusa cantand in care se prezentau realizarile marelui popor vecin si prieten. Erau emisiuni de propaganda. daca eu ascultam asa ceva, tata si cativa prieteni ai lui ascultau Vocea Americii si Europa Libera, bruiate la greu, incat cu mare dificultate se distingeau vocile. Dar se crease un curent de a scrie la emisiunile rusesti si acest lucru l-am facut si eu, pentru a arata cat de buni suntem noi, elevii din clasa a saptea de la Scoala Elementara nr. 6 din Pitesti. Si primeam raspuns si in plicuri mari ne trimiteau scrisori pe foi lucioase semnate de unul Potapov si tot in plicuri ne mai puneau fie cateva vederi din Moscova sau leningrad, fie pliante frumoase, fie felicitari cu ocazia diferitelor sarbatori nationale oficiale, precum 30 Decembrie, ziua Republicii sau 23 August, ziua eliberarii de sub jugul fascist.cand primeam raspunsuri, mergeam cu plicurile la scoala si ne faleam cu ce am primit. Minte putina de copii. Dar ce sa facem noi intr-un oras de provincie, cu parinti care munceau de dimineata pana in noapte pentru a supravietui?
Totul era dirijat intr-o directie si parca nimic nu ducea spre o schimbare, ce avea sa vina dupa ce trupele sovietice s-au retras si mai ales dupa 1964, cand a fost combatut planul Valev, al complexelor economice, aspecte care foarte delicat, sub alte denumiri se implementeaza cu succes in zilele noastre. Era in oras o librarie numita Cartea Rusa, la radio se difuzau piese de teatru ruesti si sovietice, se recitau poezii rusesti, se asculta din muzica popoarelor, dar preponderent muzica ruseasca. Poetii romani scriau despre dragostea fata de poporul sovietic. Manualele scolare aveau pe prima pagina portretele lui Lenin si Stalin. Era acolo in continuare imnul de stat al URSS. Chiar multe manuale erau traduceri dupa cele rusesti. Citeam romanele Tanara garda si Asa s-a calit otelul sau Povestea unui om adevarat. La sarbatori, carele alegorice aveau mari portrete ale lui marx, Engels, lenin si Stalin. Scriitorii romani ca Maria Banus si Veronica Porumbacu scriau versuri, gasite acum ca fiind mediocre despre Stalin, dspre tara sovietelor. Si acum stiu cateva versuri cu Frumoasa esti patria vietii/ Frumoasa, puternica esti/ Fie ca-n visele noastre.../ Mama frumoasa si buna/ Cum ne-ai adus aurori.... Nici compozitorii nu se lasau mai prejos. M-am indragostit de tine Moscova era cantecul difuzat foarte des la radio cantat de perenul Gica Petrescu. Si imnul de stat al RPR era cu refrenul:
Infratit fi-va vesnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.
Leninismul ni-e far si tarie si avant
Noi urmam cu credinta Partidul ne-nfrant,
Faurim socialismul pe-al tarii pamant.
pe muzica lui Matei Socor si cu versurile lui Eugen Frunza, parca avea un fiu desident si Dan Desliu, mare critic al regimului comunist in ultima parte a vietii lui. Dar in scoli se canta si imnul URSS si Internationala de catre elevi. Cand am mers prima data la teatru am vazut o piesa despre Macarenko, ceva educativ, cu acel pedagog care a facut din niste derbedei, oameni de nadejde care constriau cu pricepere si daruire socialismul. Si in casa, preluand nume de personaje, ajunsesem de le ziceam parintilor
Alexei Simionovici, Masa Alexandrovna.
Clasa a opta
Admiterea cu rezumat la rezumat.
Primirea rezultatului, filmul Rocco si fratii lui.
Profesorii. Costas Alexandru, Cosma Ciprian, Sabina Florica, doamna jebeleanu.
Despre profesorul Alexandru COSTAS de limba romana doresc sa vorbesc mult mai mult decat despre orice alt profesor.
In primul rand, stia materia. El prezenta cu exemplificari vaste tot ce era in teoria literaturii din clasa a opta. Toata lumea stie ca acolo pentru a exemplifica metafora se utiliza ceva anemic din poezia proletcultista, pentru ca eu am facut clasa a opta in anul scolar 1961 - 1962. Despre hiperbola tot o bizarerie comunista. Despre oda exemplificarea era cu Mihai Beniuc, cu:
Eroi ce rumenirati zorii, victoriilor proletare
In tara ce gemea robita, azi voua va inchin cantare.
Nu caut vorbe iscusite, nevoie nu e sa va laud
Cuvinte pe masura luptei ce-ati dus-o voi, zadarnic caut.
Cand vad ca se sclifosesc niste critici azi ma apuca jena stiindu-i pe multi dintre ei trepadusi in realizarea manualului cu pricina.
In al doilea rand, profesorul Alexandru COSTAS, ne punea sa invatam versuri si sa citim operele despre acre vorbim. El nu facea rezumate, ci facea analize, antrenandu-ne si pe noi. Fiecare dintre noi era un mic Simion sau un mic Manolescu si de ce nu, un mic Zaciu. sa nu vorbim ca fiecare se credea in felul lui un Calinescu, mai de provincie, caci Vianu si Filippide nu erau de noi, pe cat de mari si profunzi erau. Avea puterea de a ne lua la rand sa vada daca am invatat versurile si tot la rand ne lua sa ne spunem punctul de vedere sau sa interpretam un fragment de proza sau o strofa. Nu facea ceea ce se face azi cand se vorbeste despre Ion Barbu, cand bietii elevi invata un rezumat si 80% dintre cuvintele de acolo le sunt necunoscute dar asemeni unui cantaret de bun simt, cand merge la un trib invata un cantec renumit, il canta si membri tribului cred ca respectivul este de-al lor.
In al treilea rand, avea placerea de a ne implica in montaje literare bine inchegate cu care sa se prezinte pe scena Casei de Cultura din Breaza. Si eu am recitat ceva si sunt mandru de a fi fost acolo unde cu cateva luni mai inainte George Vraca jucase Richard al III-lea si mai mult, Ion Manolescu cel care avea o vila in Breaza cu un felinar special, jucase in Fantana Blanduziei, de Alecsandri.
In al patrulea rand, profesorul Alexandru COSTAS il stia pe Eminescu pe dinafara. S-a intamplat ca un coleg sa vina cu un volum de versuri de Eminescu, o editie Maiorescu foarte valoroasa. S-a intamplat ca volumul sa-i fie furat de un nenorocit pe nume Mihai Bi... si s-a facut mare zarva. A venit chiar parintele infractorasului si ne-a tinut un discurs bine ticluit. Numai ca dirigintele nostru, Mihai P. profesor de muzica a conchis ca un hot tot hot ramane si acel parinte a plecat cu coada intre picioare caci cred ca stia el ce stia de apucaturile fiului lui, care numai neincurajate nu erau din moment ce el incercase sa-l cocolosasca. Dpa eveniment, s-a discutat in clasa si un coleg i-a zis profesorului COSTAS ca are si elo asemenea carte acasa si ca el stie pe Eminescu pe dinafara. Atunci am vazut ce inseamna un dialog de inalt nivel intelectual.Isi dadeau unul altuia mingea la fileu zicad inceputuri de versuri, ca partenerul sa continue.. Toata ora a fost un regal de poezie si colegul meu Ion Iacovita a demonstrat marea lui clasa. Intre cei doi s-a stabilit un respect, iar noi ii respectam pe amandoi pentru ce stiau ei si noi, nu stiam.
Profesorul de sport, sala.
Devenit UTC-ist. Mers la mare, la hotel Aurora.
Colegii.
Saritorul la inaltime.
Cel care facea genuflexiuni.
Cel care a furat cartea de versuri.
Iacotelli.
Clasele IX< X si XI.
Liceul Al. Odobescu de la habuzul de apa. Mutarea pe str. Exercitiului. Dragutescu Mihai. Colegul Pencea Victor.
Mersul pe motoreta.
Citind literatura aleasa.
Poezia domnului Miti.
Credeam ca am niste productii literare, drept care am mers la redactia ziarului local Secera si ciocanul, care publica la sfarsit de saptamana si versuri. De fiecare data redactorul sef care ne si primea, citea ceea ce i-am dat si lua un aer de mare critic si spunea niste lucruri de credeai ca este cel mai erudit om de pe planeta. M-a enervat teribil acea etalare de cunostinte, pe care sunt sigur ca nu le stapanea bine, din moment ce el era doar redactor sef la un ziar de provincie. Nu dadea impresia unui mazilit care ispaseste o pedeapsa, el fiind un personaj de mare clasa. Atunci mi-a venit ideea ca mergand cu Miti, sa-i propun o poezie. S-a socat vazand ca moemul meu are numai un vers: Copacul batran inverzeste, dar trunchiul ii e putregai. A incruntat din sprancene si dupa aceea a trecut prin Goga, Blaga, s-a dus si prin poezia Franceza clasica si a gasit atatea cusururi poemului acela incat ma minunam si eu, ba mai mult credeam ca daca un urangutan ar fi mazgalit ceva tot iesa mai bine. cand n-am mai rezistat i-am zis ca acela este un poem al lui Quasimodo, cel care luase premiul Nobel pentru literatura, tradus de Tudor Arghezi. M-am ridicat, am plecat dar n-am mai dat pe acolo niciodata, lasandu-l stupefiat ca a luat o asemenea plasa.
Mergeam la cenaclul Lietrar de la Palatul de Cultura la o saptamana o data. veneau acolo poeti locali, prozatori, citeau din productiile lor si aveam ocazia sa vad ce inseamna discutii libere si nu prea. Erau dati cand se discuta foarte lejer si chiar se barfea, iar in alte dati era o atmosfera extrem de oficiala, mai ales daca o marime de la centru isi facea aparitia. S-a intamplat sa vina scriitorul Camil Baltazar si sa vorbesca minute in sir despre boema literara, ce mai ramasese din ea dupa 1947, de cand plecase regele. El publicare o
carte si am cumparat-o si eu a doua zi, cand dupa ce l-am asteptat cateva ore, mi-a dat un autograf.
Alcatuirea bibliotecii prin doamna bibliotecara Potolea.
Banii pentru Dictionarul Enciclopedic vol. 1.
Cumparat cartea Poezii de Eminescu cu hartie cu filigran.
Imi placea sa fiu independent si credeam ca banul imi da acest sentiment, acela de a fi liber. Drept care in vara dintre clasele a X-a si a XI-a, m-am angajat la zidarie ca se facea termoficare undeva in zona spitalului mare. Acolo eram necalificat, altii fiind zidarii. Eu si un prieten al meu Nicu D. aduceam caramizi, caram targi cu mortar si faceam curatenie. Pentru putini bani, dar suficienti ca sa ma mandresc foarte. Era intre meseriasi lupta pentru suprematie. Unul avea 56 de ani, unul Gica avea 42 de ani dar era si un foarte tanar, Mitus de 26 de ani. Mitus le-a propus o proba pe care cel ce o trecea devenea sef. Trebuia sa se realizezeun zid cu caramizile puse pe cant cam de un metru si jumatate inaltime, fara a folosi boloboc. Numai in final avea loc verificarea. cel care facea cel mai lung zid si mai ales zidul perfect, acela era seful. A inceput insusi Mitus care se vedea de la o posta ce este un maestru. Batranii s-au dat baturi si el i-a comandat ca un adevarat sef. Mitus mai faceau o gluma aruncand cu mortar in spate cu mistria exact in palma celui care se usura.
Eram in ultima clasa de liceu cand s-a intamplat sa moara Gheorghiu-Dej. Circulau multe legend. Una zicea ca ar fi fost iradiat de cand s-a contrat cu Hrusciov, de l-ar fi intors pe acesta de pe Baneasa la Moscova. O alta legenda era legata de Planul Valev, adica acel concept in care tarile socialiste erau harazite sa faca diverse specializari, noua revenindu-ne agricultura. Era vorba de complexe si Valev fundamenta necesitarea adancirii nivelului de specializare pentru a se produce apropierea de tarile capitaliste unde productivitatea era cam de trei ori mai mare decat la noi. Dej, vorbise la radio si la televizor ceva despre alegeri, unde si participase. Iar la cateva zile a murit. jale mare pe popor. Ne-au adunat in curtea liceului si surpriza a fost imensa sa vad pe profesoare cu baticuri negre dar si toate elevele purtau baticuri negre. Ca prin farmec, curtea liceului purta insemnele doliului. A vorbit o profesoara, pe care o consideram distinsa, care suferise de pe urma comunismului, domnia sa fiind la origine si o doamna dar si o persoana de aleasa cultura care inainte de razboi, cu siguranta lucrase ceva, undeva, sus, foarte sus. Doamna de latina, victima aregimului a cuvantat si mai ales a plans. Dupa atatea ani, ca femeie intelegeam sa planga, dar cum sa plangi tu ca victima pe calaul tau? Este peste puterea mea de intelegere. Taci sau te retragi discret din lumina reflectoarelor, lasand pe altii sa faca gesturi naucitoare. Probabil doamna avea temeri imense si traia speranta ca prin atitudinea luata sa i se spele din pacatele originii sale sociale nesanatoase, adica probabil era o burgheza, lucru de neiertat de catre clasa muuncitoare, dornica sa ajunga in paradis.
Vremurile erau extrem de framantate. profesorii de liceu erau de regula la extreme. Unii erau in varsta, altii erau foarte tineri. Imi aduc aminte cu mare placere de profesoara de matematica Eugenia MInasian. Era o doamna. Se vorbea mult despre sotul sau care era profesor la Liceul Blacescu. Felul in care preda si mai ales, darul de a se face inteleasa, pentru mine a insemnat foarte mult. Sa nu uitam ca in acele vremuri, cine se medita era ridiculizat, pentru ca scoala era scoala si nu actiona legea aceea bizara conform careia organul creaza functia lege care acum dirijaza societatea, fara jena. Pregatirile pentru olimpiade le facea cu daruire si tot cu daruire ramanea peste timpul alocat orei sa ne faca sa intelegem lucruri mai grele din trigonometrie. sa-i multumesc cu adanc respect acestei doamne, ca daca stiu o bruma de matematica, i-o datorez in intregime. cei care au venit dupa dom,nia sa fie ca erau tocilari, fie ca nu intelesesera mare branza, dar repetau ca niste mori stricate ceva cu epsilon mai mic decat... acolo la teorema lui Cauchy.
Unuia dintre mai tinerii profesori am avut proasta inspiratie sa-i arat o zicere dintr-un ziar Contemporanul la care eram abonat, ceva de felul ca la matematica nu exista elev rau, ci profesor rau, drept care m-am garnisit cu niste note de doi. Atata l-a dus capul pe nefericit, pentru ca nefericit a fost respectivul...
La literatura era o profesoara, doamna Saracaceanu, care-l diviniza pe Eminescu. Totul a fost un poem, depasind excentricitatea manualelor in care se vorbea numai de Imparat si proletar punand accent pe diferenta dintre clase, cum unii petreceau si altii nadusau sau insistenta asupra strofei despre religie care era o fraza inventata, etc, etc. Cand a venit vremea sa analizam pe Rebreanu, toata suflarea astepta sa discutam romanul Rascoala pentru ca nu cred ca era elev sa nu fi citit si re-reciti scena cu nadina pe aratura. Pe vremea aceea se citeau romanele, nu ca acum ca elevul turuie despre chestii necitite, caci sfantul rezumat il domina si pe el si pe evaluator. cand am citit romanul, pe langa chestia cu Nadina, cand am ajuns la o batrana care-si chema puisorii, m-am intrebat ce cauta acea scena in romanul acela in care Rebreanu facea o mare desfasurare de forte. S-a intamplat sa fiu scos la tabla si doamna profesoara m-a intrebat ce mi s-a parut special. dar eu prin special intelegeam ceva care mi se paruse de neanteles si i-am zis de scena cu puisorii. Drept care m-a apreciat si chiar mi-a dat o nota la acre nu visasem, caci cred ca alte aspecte din roman as fi descris cu mult mai mult talent ca su nu zic imaginatie desi in acele vremuri numai colectia celor 15 lei circula pe sub banca, discret si rapid.
Examenul de bacalaureat.
Pregatire in vara anului 1964 spre 1965 cu Marinica soferul de dat la.
Pazit porumbul la gradina de delavale.
Parca merita Ma straduiesc...
text
text
text
text
text
text
text
|
